miercuri, 26 septembrie 2018

NIci nu stii cat de usor este sa ai grija de sanatatea celor dragi


Probabil ca oricine a mai auzit pana acum de celulele stem, insa sunt putini cei care stiu cum functioneaza acestea si care sunt beneficiile aduse sanatatii. In primul rand, organismul nostru este alcatuit din peste 200 de tipuri de celule, iar cele stem la baza lor, in sensul ca se dezvolta ulterior si isi deobandesc rolurile, de la celule ale muschilor, sangelui, creierului, inimii, pielii si nu numai. Astfel, atunci cand suferim de o afectiune sau in urma unui accident, celulele pot fi distruse, iar tratamentele cu celule stem presupun ca acestea sa intervina in locurile afectate pentru a ajuta la regenerarea tesuturilor si organelor.

Diverse surse
Celulele stem se gasesc in tot corpul, insa nu toate zonele reprezinta niste bune surse de recoltare. De exemplu, acestea pot fi prelevate din maduva osoasa, fiind considerata o sursa foarte buna, insa una si mai bogata este reprezentata de sangele cordonului ombilical, motiv pentru care procedura trebuie sa fie pusa in practica imediat dupa nastere, in caz contrar aceasta va fi o sursa irosita.

Proceduri simple
In plus, procedurile nu sunt deloc complicate, fiind minim invazive si pot fi puse in practica in toate cazurile. Bineinteles, totul difera in functie de sursa din care urmeaza a fi prelevate celulele stem, iar in cazul maduvei osoase este necesara inserarea unor ace in zona respectiva prin care sa fie obtinute celulele. Procedura trebuie sa fie pusa in practica in decurs de mai multe zile pana cand se ajunge la cantitatea necesara, in schimb, in cazul sangelui cordonului ombilical procedura este si mai simpla si se pune in practica in cel mai scurt timp.

Depozitare
Odata prelevate celulele stem trebuie sa fie depozitate in locul special amenajate, motiv pentru care cei interesati trebuie sa se intereseze de o banca specializata precum cea de la Stemsure. Afla toate informatiile de aici intrucat iti vor fi de folos pentru a determina ca acesta este locul potrivit catre care te vei putea orienta, avand parte de tot profesionalismul necesar in toate conditiile. Merita sa vezi care sunt detaliile si care sunt conditiile pentru a putea colabora cu Stemsure, intrucat nici nu este nevoie sa se aloce bugete generoase in acest sens.

Compatibilitate
Unul dintre principalele avantaje aduse de celulele stem e reprezentat de faptul ca acestea sunt compatibile cu rudele apropiate ale donatorilor, motiv pentru care este mai simplu sa se asigure sanatatea intregii familii printr-o solutie foarte comoda.

Costuri accesibile
Asadar, afla toate informatiile de aici, de la Stemsure, unde nici nu este nevoie sa aloci bugete importante pentru ca aici sunt disponibile patru pachete cel mai accesibil din punct de vedere financiar fiind la 1.299 de euro, pe cand cel mai complet poate fi achizitionat la 2.390 de euro.



marți, 11 septembrie 2018

Compania ta ajuta la protejarea mediului?


Este bine cunoscut faptul ca in ziua de azi poluarea afecteaza toata lumea si se cauta modalitati prin care sa se combata fenomenul si majoritatea deciziilor se rezuma la diferite interdictii. Totusi, este esential ca orice organizatie sa se arata prietenoasa cu mediul inconjurator, prin activitatile desfasurate, iar in acest sens este ideala optarea pentru un certificat ISO 14001 care are in vedere chiar protejarea mediului. Acest lucru aduce o multime de avantaje, iar impreuna le vom descoperi pe cele mai importante.

Nu e nevoie de costuri ridicate
Unul dintre principalele avantaje este reprezentat de faptul ca nu este nevoie de costuri ridicate pentru obtinerea unui certificat ISO, indiferent de tipul sau si in special cel 14001. Cu alte cuvinte, costurile implicate sunt invers proportionale in raport cu beneficiile aduse, motiv pentru care aceasta este o solutie care merita luata in calcul in toate conditiile.

Se obtine in decurs de cateva ani
In schimb, pentru a obtine certificatul este nevoie si de proceduri complexe, care sunt puse in practica in decurs de cativa ani. Totusi, beneficiile pot fi observate gradual si nu direct la final, spre binele oricarei organizatii, motiv pentru care pot fi demarate procedurile necesare astfel incat se obtina rezultatele dorite mai repede.

O bila alba
Un certificat 14001 aduce o bila alba la portofoliul oricarei organizatii pentru ca presupune ca aceasta este profesionista, este preocupata de mediul inconjurator, dar si de conditiile angajatilor si nu este orientata numai catre profit.

Conditii mai bune de lucru
Asadar, cu siguranta orice angajat isi doreste sa aiba cele mai bune conditii de lucru, ocazie cu care poate sa obtina performante superioare, sa ramana motivati si nu numai, detalii care sunt importante in toate cazurile. Pe aceasta cale vor fi atrasi si cei mai buni angajati care vor prefera sa aiba de-a face cu un angajator profesionist.

Se diminueaza pierderile
Acest certificat 14001 nu este orientat numai pe protejarea mediului inconjurator intrucat prin intermediul sau se diminueaza consumurile inutile, ceea ce presupune ca se vor face economii considerabile la mai multe aspecte, astfel incat pe termen lung profitul va creste considerabil. Bineinteles, acesta este unul dintre obiectivele oricarei organizatii si este mai usor de atins prin obtinerea unui simplu certificat ISO.

Se cuceresc noi piete
Nu in ultimul rand, aceasta este o ocazie ideala prin care pot fi cucerite noi piete, care sa aduca alti clienti si venituri mai mari. O companie se poate dezvolta atat la nivel local, cat si national sau international, iar certificatele ISO sunt recunoscute in toata lumea, ceea ce reprezinta un mare avantaj in toate cazurile pentru ca vor avea aceeasi influenta in Romania ca in Statele Unite, in Asia sau in tarile din Europa.

duminică, 9 septembrie 2018

Ce fel de hainute se pot alege pentru un botez


Stim cat de important este pentru orice parinte botezul propriului copil si fiecare dintre acestia isi doresc ca totul sa fie bine pus la punct, motiv pentru care au nevoie de cele mai bune produse in acest sens. Astfel, Andini devine cel mai putin prieten al tuturor celor care au nevoie de produsele adecvate, fie ca vorbim de cutii de dar, trusouri, hainute botez si nu numai, posibilitatile fiind foarte variate. Cumpara de la Andini si bucura-te de cele mai grozave conditii, de produse de o calitate superioara, dar si de tarife accesibile.

Nu mai pierde timpul
Avand in vedere cat de multe detalii conteaza in cadrul organizarii unui botez, este de la sine inteles ca orice parinte isi doreste sa economiseasca timp oriunde se poate, iar unul dintre avantajele principale aduse de Andini e reprezentat de faptul ca aici activitatea se desfasoara online. Cu alte cuvinte, toate produsele cautate se vor afla la doar cateva click-uri distanta, ceea ce presupune ca e foarte simplu si comod sa fie descoperite hainutele ideale pentru botezul propriului copil.

Economiseste bani
Si partea financiara joaca un rol important in toate cazurile, iar un alt motiv de bucurie adus de Andini e reprezentat de preturi, care sunt accesibile pentru toate buzunarele, ceea ce presupune ca parintii au de castigat mult si la acest capitol si ajung sa faca economii considerabile si nu mai este nevoie de alocarea uno bugete generoase.

Hainute pentru baietei
Exista foarte multe optiuni pentru baietei, iar costumasele pot fi inspirate din diferite surse, de la personaje din desene animate, filme, carti si nu numai, astfel ca cel mic poate fi de la Micul print, pana la Domnul Goe, un pirat, un inger si nu numai.

Pentru fetite
Gama este la fel de variata si in cazul fetitelor iar hainutele pot fi alese in functie de tema evenimentului pentru ca botezul sa fie perfect din toate punctele de vedere si pana si cei mai pretentiosi dintre parinti sa fie pe deplin multumiti.

Calitate superioara
Totusi, indiferent de alegerea facuta, cine cumpara de la Andini hainute botez va avea parte de produse de cea mai buna calitate, ceea ce este important in toate conditiile. Materialele folosite la procesul de confectionare sunt foarte comode, iar acestea pot fi alese in functie de mai multe criterii, incepand cu perioada in care se va desfasura fericitul eveniment. Bineinteles, primavara si vara se prefera materialele mai subtiri, mai lejere, pentru ca cei mici sa se simta ideal, iar aici putem aminti printre altele satinul sau matasea. Totusi, toamna si iarna sunt alese materiale precum bumbac sau catifea care se pastreaza calduroase si aduc tot confortul de care pot avea nevoie copilasii.